Mihai POALELUNGI, Alexander KURTSKHALIA. Strategii şi tactici de soluţionare a conflictelor teritoriale din georgia prin prisma dreptului internațional
Valentin CHIRIȚA, Alexandru GAINA. Noțiunea secretului de stat în contextul încadrării juridice a infracţiunii prevăzute de art. 344 din codul penal al Republicii Moldova
Vadim ENICOV. Controversele unor interpretări constituționale a legilor
Anatolii BABAIANU. Gаrаnții сonstituționаle а аutonomiei loсаle în Republiса Moldovа
Alexandru MARIŢ, Roman EREMCIUC. Referinţe istorice şi noţiuni generale privind eroarea judiciară
Alexandru GAINA. Circumstanțe agravante ale infracțiunii de divulgare a secretului de stat
Alexander KURTSKHALIA. Analiza juridică a acordului moldo-rus din 21 iulie 1992 de încetare a focului în conflictul transnistrean
Victor FRUMUSACHI. Fenomenul migrației ilegale: noțiune și forme de manifestare
Andrian BADIA. Tehnica criminalistică: probleme, tendințe, perspective
Boris GLAVAN. Pornirea procesului penal în reglementarea juridică a Republicii Moldova – criteriu esențial al activității speciale de investigații
Ştefan BELECCIU, Igor ȘEVCENCO. Apărarea în contencios administrativ a drepturilor vătămate de autorități (studiu de caz). Partea a II-a
Cornel OSADCII, Valentin CHIRIȚA. Noţiunea şi parametrii statistici ai criminalităţii penitenciare în Republica Moldova
Andrei STRATAN. Studiu jurisprudențial în materia infracțiunilor prevăzute la art.238 din codul penal al Republicii Moldova
Irina PAVEL-GUZUN. Considerente privind aplicarea procedurii de urmărire şi judecare a unor infracţiuni flagrante
Alexandru ARMEANIC, Nicolae ZAVULAN. Perfecționarea reglementărilor bancare naționale în perioada instabilității financiare globale
Vitalie COSTIȘANU. Unele aspecte privind competența organului de urmărire penală a serviciului fiscal de stat
Constantin BUJOR, Alexandru MARIŢ. Elemente de drept comparat privind răspunderea penală pentru faptele săvârşite în stare de ebrietate
Anastasia BOLDESCU. Neajunsurile ce caracterizează noțiunea de vânat, utilizată în art. 233 din codul penal al Republicii Moldova