Conferința Internațională „Centenarul Unirii cu Basarabia”
2018 este un an remarcabil pentru MOLDOVA, pentru USPEE „C. Stere” și pentru întreaga țară.
Am fost onorați să facem parte din Comitetul Organizatoric al Conferinței Internaționale „Centenarul Unirii Basarabiei cu România” și să găzduim celebrități din țară (Valeriu Matei, director al ICR „M. Eminescu”, Chișinău; Ion Guceac, Academia de Științie a Moldovei; Gheorghe Cojocaru, Institutul de istorie. Gheorghe Prini, directorul Editurii Știința ș.a.) și de peste hotare (Cristian Hera, Președinte al Academiei Române; Daniel Ioniță, Ambasador al României în Republica Moldova; Ioan-Aurel Pop, Rector al Universității „Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca; Gheorghe Iacob, prorector al Universității „A.I. Cuza” din Iași, academicieni precum: Victor Spinei, Klaus Bochmann, Victor Voicu, dar și oficialități: Adrian Cosman, viceprimar al Municipiului Craiova, Oana Bică, vicepreședinte Consiliului Județean Dolj ș.a).
Împreună cu partenerii din România, Academia Internațională „Mihai Eminescu”, Consiliul Județean Dolj, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Academia Oamenilor de Știință din România și colegii din Moldova, Academia de Științe a Moldovei, am celebrat 100 de ani de la Actul Unirii votat de Sfatul Țării la 27 martie 1918, un moment de glorificare a unității naționale ce dovedește temeinicia și organicitatea spirituală a poporului nostru.