USPEE Universitatea de Studii Politice și Economice Europene "Constantin Stere"
  • Acasă
  • Universitate
  • Conducere
  • Admitere
    • International Students
      • International Students Requirement
      • Tuition and Fees
  • Studii
  • Studenți
  • Cercetare
  • Internațional
  • Proiecte
  • Galerie
  • E-Learning
  • Contacte
  • Română
  • Русский
  • English

Școala Doctorală în Științe Economice și Ecologice


     Universitatea de Studii Politice si Economice Europene ,,Constantin Stere,, este instituție de învățământ superior acreditată, organizatoare de studii universitare de doctorat.
Acestea se desfăşoară pe baza Codului Educaţiei al Republicii Moldova, nr. 152 din 17.07.2014; Regulamentul privind organizarea studiilor superioare de doctorat, ciclul III, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1007 din 10.12.2014.
Studiile universitare de doctorat sunt organizate pe domenii de doctorat în cadrul Școlii Doctorale în Științe Economice și     Ecologice, autorizată provizoriu să functioneze. Domeniile de doctorat care se organizează în cadrul Școlii Doctorale în Științe Economice și Ecologice sunt:

  • 521.03 Economie și management în domeniu de activitate;
  • 166.01 Ecologe.

Programele de studii universitare de doctorat se pot organiza la forma de învăţământ cu frecvenţă şi cu frecvenţă redusă. Durata ciclului de studii de doctorat este de 3 ani – cu frecvența la zi și 4 ani – cu frecvență redusă.

Studiile universitare de doctorat se organizează în regim cu taxă.

Au dreptul să participe la concursul de admitere la studii universitare de doctorat numai absolvenţii cu diplomă de master sau echivalentă acesteia.

La nivelul Școlii Doctorale în Științe Economice și Ecologice functioneaza Consiliul Școlii Doctorale (CSD), ca organism de conducere și organizare a studiilor doctorale, fiind condus de un director.

CSD are 9 membri, fiind constituit din conducători de doctorat titulari ai Universitatii de Studii Politice si Economice Europene ,,Constantin Stere,,  si din studenti-doctoranzi.

Scoala Doctorala este structura organizatorică şi administrativă care oferă sprijinul necesar pentru desfăşurarea studiilor de doctorat într-o anumită disciplină sau tematică disciplinară ori interdisciplinară.

1. Informatii generale

Cadrul Legal

În cadrul Școlii Doctorale în Ştinţe Economice şi Ecologice,  studiile de doctorat sunt organizate  în conformitate cu o serie de acte normative

  • Codul Educației al Republicii Moldova
  • Nomenclatorul specialităților științifice
  • Regulament privind abilitarea cu dreptul de conducător de doctorat
  • Regulamentul Scolii doctorale in economie si ecologie
Programe de doctorat

Programe de doctorat


ȘCOALA DOCTORALĂ DE ŞTIINŢE ECONOMICE ȘI ECOLOGICE

 A USPEE „CONSTANTIN STERE”

 

USPEE „Constantin Stere” a primit dreptul de a organiza  studii superioare de doctorat  (ciclul III) la 6 septembrie 2016, prin Hotărârea Guvernului nr. 1024.

Conform Anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1024 din 6 serptembrie 2016, Școala de Ştiinţe Economice și Ecologice a USPEE „Constantin Stere” a fost autorizată cu următoarele programe de doctorat:

 

Instituţia organizatoare  de doctorat Şcoala doctorală Profilul ştiinţific Cifrul specialităţii Specialitatea

Conform HG nr. 199 din 13 martie 2013

Preţul contractului
     Zi      F/R
Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene ,,Constantin Stere,, Ştiinţe economice şi ecologice 5. Ştiinţe sociale şi economice 521.03 Economie şi management

în domeniul de activitate

12 800 lei 12 800 lei
1. Ştiinţe ale naturii 166.01 Ecologie si protectia mediului 12 800 lei 12 800 lei
Consiliul Scolii Doctorale 

Consiliul Școlii Doctorale


        La nivelul Școlii Doctorale în Științe Economice și Ecologice functioneaza Consiliul Școlii Doctorale (CSD), ca organism de conducere și organizare a studiilor doctorale, fiind condus de un director.

CSD are 9 membri, fiind constituit din 5 conducători de doctorat (dintre care unul este directorul şcolii doctorale), 2 doctoranzi şi 2 persoane din exterior. Astfel, s-a decis următoarea componenţă a Consiliului Şcolii Doctorale:

  • Proces Verbal.Componența ȘD.

Preşedinte:

1.      Victoria Ganea, dr. hab., prof.univ.

Membri:

2.      Crivoi Aurelia, dr. hab., prof.univ.

 

3.      Ungureanu Lucreția, dr. hab., prof. cerc.

 

4.      Lîsîi Aliona, dr., conf. univ.

 

5.      Copăceanu Cristina, dr., conf. univ.

 

6.      Iliadi Gheorghe, dr. hab., prof. cerc.

 

7.      Cojocaru Vadim, dr., prof. univ.

 

8.      Kutanin Natalia, doctorandă.

 

9.      Ungureanu Ion, doctorand.

Membrii Scolii Doctorale

Membrii Școlii Doctorale


ȘCOALA DOCTORALĂ DE  ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI ECOLOGICE

 

Director al ȘD

 
1. Victoria Ganea, dr.hab., prof.univ.

Membri ai ȘD:

 
2. Lîsîi Aliona, dr., conf. univ., șefă a programei doctorale economie

 

3. Crivoi Aurelia, dr.hab., prof. univ. șefă a programei doctorale ecologie

 

4. Copăceanu Cristina, dr., conf. univ.

 

5.Doga Valeriu, dr.hab., prof. univ.

 

6.Ungureanu Lucreția, dr. hab., prof. cerc

 

7.Grosu Veronica, dr., prof. univ.

8.Catan Petru, dr. hab., conf. univ.

 

9.Mihaila Svetlana, dr., conf. univ.

 

10.Trofimov Victoria, dr., conf. univ.

 

11.Vîrcolici Margareta, dr., conf. univ.

 

12.Şargu Lilia, dr., conf. univ.

 

13.Gribincea Aurelia, dr., conf. univ.

 

14.Aşevschi Valentin, dr., conf. univ.

 

15.Bulmaga Constantin, dr. hab., prof. univ.

 

16.Voloşciuc Leonid, dr. hab., prof. cercetator

 

17.Roşca Denis, doctorand

 

18.Goraşov Alexandru, doctorand

 

19.Kutanin Natalia, doctorandă

 

20.Bulmaga Ion, doctorand

 

21.Moşnoi Elena, doctorandă

 

22.Cazacu Oleg, doctorand

 

23.Ungureanu Ion, doctorand

 

24.Idriceanu Catalin – Ionel, doctorand.

2. Admitere

Metodologia  de  admitere

Metodologia de admitere

Admiterea 2018-2019

Admiterea 2018-2019

Orarul susținerii probelor de admitere
  • Orarul susținerii probelor de admitere la Școala Doctorală în Ştiinţe Economice şi Ecologice
Acte Pentru Dosarul de Admitere

Acte pentru dosarul de înscriere la concursul de admitere


  1. Anunț Școala Doctorală de Ştiinţe Economiceși Ecologice a USPEE „Constantin Stere”Școala doctorală de Ştiinţe Ecologice și Economice a USPEE „Constantin Stere” anunţă concurs pentru admiterea la studii superioare de doctorat (bază de contract), în cadrul Programului de doctorat la specialitatea 521.03. Economie şi management în domeniul de activitate,  166.01. Ecologie si protectia mediului, pentru anul de studii 2017-2018, conform Regulamentului privind organizarea studiilor superioare de doctorat, ciclul III, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1007 din 10 decembrie 2014.Concursul se va desfășura în perioada ____.10.2017- ___.10.2018. Studiile încep la _____ noiembrie 2017. Durata ciclului de studii cu frecvenţă la zi este de 3 ani, cu frecvenţă redusă – 4 ani. La concursul de admitere pot participa cetăţenii RM și cetățenii străini, deţinători ai diplomei de master.Actele necesare:
    • Fişa de înscriere (model se anexează);
    • Actul de studii, în original şi o copie a acestuia, cu anexa sau suplimentul la diplomă;
    • Referatul ştiinţific(în volum de 7-10 pagini), la tematica specialităţii alese sau copia lucrărilor ştiinţifice publicate (cel puţin 2) (cerințe se enexează);
    • Recomandări a doi specialişti cu grad ştiinţific în domeniu;
    • Scrisoare de motivaţie.
    • Curriculum vitae (model se anexează);
    • Copia buletinului de identitate (pentru cetăţenii străini şi copia paşaportului);
    • Copia carnetului de muncă;
    • 3 fotografii 3×4.

    Actele se depun pe adresa: USPEE Chişinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 200, of.14 Informaţii la tel. 022-35-84-27; 078329760; 069185680

    Email: doctorat.uspee@gmail.com

3. Domenii și Conducatori

Conducători de doctorat

Conducători de doctorat


Lista  conducătorilor de doctorat,

aprobată la şedinţa Consiliului Ştiinţific al USPEE, 

Procesul-verbal nr.2  din 4 noiembrie 2016

Numele, prenumele conducătorului / lorştiinţific/i Titlul științific al conducătorului de doctorat (abreviat) Specialitatea
1.Ganea Victoria Doctor habilitat, profesor universitar 522.01 – Finante, monedă si credit

521.03  -Economie si management

2. Aliona Lîsîi Doctor în științe economice 521.03 Economie si management
3.Aurelia Crivoi Doctor habilitat, profesor universitar 165.01Fiziologia omului și animalelor
4.Copăceanu Cristina Doctor, conf. univ. 522.02. Contabilitate; audit; analiză economică

521.03. Economie şi management în domeniul de activitate
5. Doga Valeriu Doctor habilitat, profesor universitar 521.03 Economie si management
6.Ungureanu Laurenţia Doctor habilitat, profesor cercertător Hidrologie,

165.03 Ihtiologie

7.Grosu Veronica Doctor, profesor universitar 522.02 – Contabilitate; audit; analiză economică; profilul: Economie, business, administrare, specialitatea: 521.03 – Economie şi management în domeniul de activitate
8. Catan Petru Doctor habilitat, conf. universitar 521.03 Economie si management

Economie

9. Mihaila Svetlana Doctor, conf. universitar 522.02 – Contabilitate; audit; analiză economică; profilul: Economie, business, administrare, specialitatea: 521.03 – Economie şi management în domeniul de activitate;
10.Trofimov Victoria

 

Doctor în științe economice 521.02-Economie mondială,

Relatii economice internationale

11.Șargu Lilia

 

Doctor în științe economice 521.03 – Economie şi management în domeniul de activitate
12.Gribincea Aurelia

 

Doctor, conf. universitar 272.02 – Merceologia şi expertiza produselor industriale;
13.Așevschi Valentin dr. in biologie,

conf. univ.

166.01 Ecologie

552.04 Drept funciar si al mediului

14. Bulimaga Constantin dr.hab., prof. univ. 166.02 -Protectia mediului ambiant și folosirea rațională a resurselor naturale;

166.01 Ecologie

15. Volosciuc Leonid doctor habilitat în ştiinţe biologice, profesor cercetăto Protecția plantelor
     
  • Lista conducătorilor de doctorat

 

 

Lista posturilor vacante pentru studenți-doctoranzi

Lista posturilor vacante pentru studenți-doctoranzi:

Numele, prenumele conducătorului / lorştiinţific/i

Titlul științific al conducătorului de doctorat (abreviat)

Studenţii pe care îi coordonează

Specialitatea

Posturi vacante pentru conducători de doctorat

1.Ganea Victoria

Doctor habilitat, profesor universitar

5

521.03

Economie și management în domeniul de activitate

–

2. Aliona Lîsîi

Doctor în științe economice

2

521.03

Economie și management în domeniul de activitate

3

3.Aurelia Crivoi

Doctor habilitat, profesor universitar

1

166.01

Ecologie

4

4.Copăceanu Cristina

Doctor, conf. univ.

–

521.03

Economie și management în domeniul de activitate

5

5. Doga Valeriu

Doctor habilitat, profesor universitar

3

521.03

Economie și management în domeniul de activitate

2

6.Ungureanu Lucreţia

Doctor habilitat, profesor cercertător

3

521.03

Economie și management în domeniul de activitate

2

7.Grosu Veronica

Doctor, profesor universitar

1

521.03

Economie și management în domeniul de activitate

4

8. Catan Petru

Doctor habilitat, conf. universitar

3

521.03

Economie și management în domeniul de activitate

2

9. Mihaila Svetlana

Doctor, conf. universitar

 

–

521.03

Economie și management în domeniul de activitate

5

10.Trofimov Victoria

 

Doctor în științe economice

3

521.03

Economie și management în domeniul de activitate

2

11.Șargu Lilia

Doctor în științe economice

1

521.03

Economie și management în domeniul de activitate

4

12.Gribincea Aurelia

 

Doctor, conf. universitar

2

166.01

Ecologie

3

13.Așevschi Valentin

dr. in biologie,

conf. univ.

2

166.01

Ecologie

 

3

14. Bulimaga Constantin

dr.hab., prof. univ.

1

166.01

Ecologie

4

15. Volosciuc Leonid

 

1

166.01

Ecologie

4

         
         

 

Publicatiile conducatorilor de doctorat
  1. Aliona Lîsîi  Doctor în științe economice.
  2. Aurelia Crivoi Doctor habilitat, profesor universitar.
  3. Catan Petru Doctor habilitat, conf. universitar.
  4. Trofimov Victoria Doctor în științe economice.
  5. Șargu Lilia Doctor în științe economice.
  6. Așevschi Valentin dr. in biologie,conf. univ.
  7. Bulimaga Constantin dr.hab., prof. univ.
  8. Vasile Stegărescu dr.conf. cerc. 

4. Doctoranzi

Conducatorii de doctorat si studentii doctoranzi pe care ii coordoneaza

Doctoranzii (acronim drd.) sunt persoane înmatriculate în programul de studii universitare de doctorat şi antrenate în procesul de elaborare a tezei de doctorat. Ei sunt membri ai comunităţii ştiinţifice a USPEE şi întreţin relaţii de colaborare ştiinţifică cu profesorii şi cercetătorii instituţiei date.

  • Lista doctoranzilor 2016-2017
Programe de Studii de Doctorat

Plan Învățămînt Ecologie

Plan_Învățămînt_Economie

Metodologia Cerc.St.in dom. Ecol. si Prot. Med.

Curriculum Studiul complex al sanatatii mediului ciclul III doctorat

Securitatea ecologică in Republica Moldova

Armonizarea și ajustarea legislatiei și politicilor de mediu

Curs MG INOV drd(preliminar)

5. Cursuri

Orarul Lecțiilor

Orarul lecțiilor


Orarul studiilor superioare de doctorat pe module, ciclul III, anul de studii 2016-2017

  • Economie
  • Ecologie

6. Modul de finantare a studiilor

Modul de finantare a studiilor

Modul de finanțare a studiilor

 Doctoratul se desfăsoară pe baza unui contract de studii universitare de doctorat încheiat, cu acordul scolii doctorale, între studentul-doctorand, conducătorul său de doctorat si Universitatea de Studii Politice si Economice Europene ,,Constantin Stere,, , în care se stabilesc drepturile si obligatiile ce revin studentului-doctorand, conducătorului de doctorat si, prin intermediul scolii doctorale, Universitătii de Studii Politice si Economice Europene ,,Constantin Stere,,.

  • Taxe
Contractul de Studii Doctorale

Doctoratul se desfăsoară pe baza unui contract de studii universitare de doctorat încheiat, cu acordul scolii doctorale, între studentul-doctorand, conducătorul său de doctorat si Universitatea de Studii Politice si Economice Europene ,,Constantin Stere,, , în care se stabilesc drepturile si obligatiile ce revin studentului-doctorand, conducătorului de doctorat si, prin intermediul scolii doctorale, Universitătii de Studii Politice si Economice Europene ,,Constantin Stere,,.

  • Contract

 

7. Teze de doctorat

Standarte de eloaborare si evaluare a tezelor de doctorat
Rezumate teze
Sustinerea publica

8.Procese Verbale

Procese Verbale

 

ARTICOLE RECENTE
  • SĂRBĂTORI PASCALE BINECUVÂNTATE!
  • Școlile Doctorale invită
  • NOU_Înscriere la cursuri de formare continuă!!!
  • Admiterea 2024
  • Admiterea la studii superioare de doctorat (Ciclul III) 2024!
Pentru studenţi:
  • Orar
  • Burse
  • Studii peste hotare
  • Curatori grupe
  • Organizații studențești
  • Orarul sunetelor
  • Ghidul studenților
Pentru abiturienți:
  • Acte necesare
  • De ce universitatea noastră?
  • Metodologii admitere
  • Cursuri formare continuă
  • Abiturient 2021
Film prezentare
https://www.youtube.com/watch?v=lu4hWcpbjR8
Contacte
  • bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, 200 Chișinau, Republica Moldova.

  • Telephone(022) 74-94-86 / (022) 35-84-27

  • International (+373 022) 74-94-86

  • email uspeeconstantinstere@yahoo.com

©2017 ARTSINTEZ MEDIA SRL. TOATE DREPTURILE REZERVATE

Follow us