Evenimentele anului 2020: Conferința Științifico – Practică cu participare Internațională ”ACTUALITĂȚI ÎN KINETOTERAPIE ȘI DOMENIUL RECUPERĂRII FIZICE MEDICALE”
Conferința a fost organizată de Universitatea de Studii Politice și Economice Europene “Constantin Stere”, în parteneriat cu Asociația Profesională a Kinetoterapeuților și Terapeuților Manualiști ”MEDKINETICA”.
La lucrările conferinței au asistat 92 de participanți din Instituțiile de Învățământ Superior al Republicii Moldova și reprezentanți ai Instituțiilor de învățământ și clinicilor medicale din România.
Conferința a avut loc în incinta USPEE ”Constantin Stere” după un program și o agendă stabilite anterior și aprobată la ședința Senatului USPEE ”Constantin Stere”. Prezentările au fost derulate prin metoda mixă de petrecere (on-line și prezența în direct).
Grupul organizatoric al Conferinței a fost constituit din colaboratorii USPEE ”Constantin Stere”: Asistent universitar – Roman Potapenco, Președintele Asociația Profesională a Kinetoterapeuților și Terapeuților Manualiști ”MEDKINETICA” și Prorector pentru activitatea științifică – Vadim Gavriluța, dr., conf. univ. ;
Coordonatorul Conferinței a fost – Dl Roman Potapenco, drd, asitent universitar.
În activitatea conferinței au participat cu rapoarte următorii autori:
Profesori și Profesioniști din România | |
1 | Stânca Dana, Dr., Fizioterapeut, Vice-președintele Colegiului Național al Fizioterapeuților din București, Romania.
”Mituri vs beneficii reale ale fizioterapiei la femeia gravidă”. |
2 | Nițică Ilona – Alexandra, Fizioterapeut principal, Spialul Clinic de Recuperare, Iași, Romania.
”Antrenamentul mersului cu ajutorul sistemului Robotic G-EO Evolution” |
3 | Pasztai Zoltan, Dr., Kinetoterapeut, Conferentiar Universitar, Profesor Asociat Universitarea din Oradea, Romania.
”Step by Step cu ladita Zoly pentru viitorul Kinetoterapiei” |
4 | Ene Daniela, Dr., Osteopat – Fizioterapeut, Spialul Clinic ”Sf. Maria” București, Romania.
”Abordarea diferențiată a spondilozei cervicale în funcție de etiologie și de subtipurile clinice”. |
5 | Măzăreanu Alexandru, Kinetoterapeut, București, Romania.
”Dry Needling – Metode de precauție la nivelul cutiei toracale” |
6 | Gheorhiță Daniel, Kinetoterapeut, Fondatorul Scolii ”Kinetic Recovery Education”, București, Romania.
”Cum sa faci afacere daca ești Fizioterapeut!” |
7 | Toma Vasilescu, Fizioterapeutul Selecționatei Naționale de Fotbal a României, București,
” Antrenamentul fascial folosind tehnologia isoinertială în recuperare medicala a sportivului de performanta.” |
8 | Bogdan Goga, Fizioterapeut, Terapeut Manual, Asistent Universitar ANEFS București, Romania.
”Tehnicile I.A.S.T.M. – la granița dintre practica bazată pe dovezi și medicină complementară”. |
9 | Gavrila Mihai Tudor, Dr. Medic Chirurg Ortoped -Traumatolog, București, Romania.
”Impigementul subacromial” |
10 | Bogdan Dimitriu, Dr. MSC. Bioinginerie Medicala, Iași, Romania.
”Biomecanica piciorului patologic la copil. Explicații și soluții.” |
11 | Orest Bolbocean, Dr. Medic Neurolog, Terapeut Manual, specialist in P – DTR. Iași, Romania
” Patologiile Musculo – Sheletice: de la anamneza la diagnostic. Sesiune practică interactivă.” |
12 | Cezar Strungariu, Fizioterapeut, Fondatorul si organizatorul Simpozionului de Fizioterapie Gura-Humorului, Suceava, Romania.
”Intervenția Kinetoterapeutului asupra componentelor psihomotrice ale copilului cu autism”. |
Profesori și Profesioniști din Republica Moldova | |
1 | Potapenco Roman, Președintele Asociației Profesionale a Kinetoterapeuților și Terapeuților Manuali ”MEDKINETICA” Chișinău, Republica Moldova.
”Cuantificarea procesului de Recuperare Fizica Medicală prin aplicarea curei de tratament prin intermediul Kinetoterapiei și Terapie Manuale, pentru pacienții care suferă de dureri de spate, în faza acută sau cronica, prin prisma utilizarii chestionarului practic” |
2 | Nadejda Negarî, Dr. Catedra Anatomia Omului USMF ”N. Testemițanu” Chișinău, Republica Moldova.
”Leziunile musculare frecvent întilnite in practica Fizioterapeutului. Aspecte practice anatomo-fiziologice.” |
3 | Pleșcan Tatiana, Medic Imagist, Șef Secție imagistică ”MedPark”, Drd. USMF ”N. Testemițanu”. Chișinău, Republica Moldova.
” Tomografie Computerizată Pulmonară la pacienții cu COVID – 19, în perioada acută și de reabilitare.” |
4 | Danail Serghei, Dr. Profesor USEFS Chișinău, Republica Moldova.
”Fenomenul transferului în procesul învățării/reînvățării a acțiunii motrice ” |
5 | Corneliu Bilici, Medic Internist, Chișinău, Republica Moldova.
”Abordare Bioregulatorie in Recuperare Fizică” |
6 | Zagorodniuc Gheorghe, Medic Reabilitolog, Kinetoterapeut, Chișinău
” Tratamentul durerilor de spate cu ajutorul instalației Ekzarta, metodica Neurac” |
7 | Rusu Evghenii, Kinetoterapeut, Chișinău, Republica Moldova.
”Etiologia, Patogeneza, Clinica și Diagnostica la femei care suferă de Obezitate” |
Materialele conferinței sunt editate în ”Journal of physical reabilitation and sport medicine” în volum de 121 de pagini cu un tiraj de 100 de exemplare.