La 31 august sărbătorim Ziua Limbii Române!

31-august-360×263

Tradițional, în fiecare an, la 31 august în USPEE ”Constantin Stere” sărbătorim Ziua Limbii Române. În cadrul ședinței oficiale, dedicată acestei sărbători, au participat membrii Senatului USPEE ”Constantin Stere”, studenții înmatriculați la anul I, părinți, alți invitați de onoare. 

Anual această sărbătoare este marcată cu manifestări de înalt patriotism, de regăsire a rădăcinilor, consemnată prin poezie și prin repunerea în drepturi a vechilor tradiții populare și a momentelor care le-au marcat istoria, în acest an, i-am avut ca oaspeți de onoare pe poetul – Arcadie Suceveanu și profesorul universitar – Cătălin Bordeianu. Festivitatea a fost deschisă de catre rectorul universității, dl Gheorghe Avornic, doctor habilitat în drept, profesor universitar și a fost încununată cu depunere de flori și poze de grup la bustul lui ”Constantin Stere” amplasat în curtea universității.

Un moment special a fost înmânarea diplomei de doctor dlui Francisco Talmaci, doctor în drept, conducător științific: Gheorghe Golubenco, dr., prof. univ., obținute în rezultatul absolvirii studiilor doctorale în cadrul Școlii Doctorale în Drept, Științe Politice și Administrative a Consorțiului Național USPEE ”Constantin Stere” și ASEM și susținerii tezei de doctor. Pozele de la eveniment pot fi vizualizate mai jos:

Blog Attachment