Universitatea de Studii Politice și Economice Europene "Constantin Stere"

Înmânarea diplomelor – Facultatea Drept, Relații Internaționale și Științe Socio-Umane, 03.07.2021

Astăzi, 3 iulie 2021, a avut loc înmânarea solemnă a diplomelor de licență și master în cadrul Facultății Drept, Relații Internaționale și Științe Socio-Umane. Manifestarea a avut loc în sala Senatului a Universității de Științe Politice și Economice Europene „Constantin Stere”, în prezența oaspeților de onoare: academicianul – Gheorghe Țîbîrnă, președintele Academiei de Științe Medicale din Republica Moldova; profesorul universitar – Ion Mereuță, directorul Institutului de Fiziologie și Sanocreatologie; conferențiarul universitar – Andrei Chiciuc, președintele Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare.

Conducerea Universității, în persoanele doctorului habilitat – Gheorghe Avornic, rector și conferențiarului universitar – Valentina Coptileț, prorector, au înmânat diplomele proaspeților absolvenți, felicitându-i și urându-le Succese mari și Realizări frumoase, să-și respecte statului la care au ajuns, să se călăuzească de cele 3 valori fundamentale ale omului: ADEVĂRUL, BINELE ȘI FRUMOSUL!!!

Obținerea diplomelor de calificare a fost însoțită de Jurământul depus de către absolvenți. 

Suntem mândri de absolvenții noștri, cărora le lăsăm deschise ușile universității pentru totdeauna!

Secvența video de la înmânare poate fi vizualizate aici

Blog Attachment