Vizită de lucru în China a delegației Universității de Studii Politice și Economice Europene ,,Constantin Stere” și a Universității Americane din Moldova
Universitatea de Studii Politice și Economice Europene (USPEE) ,,Constantin Stere” și Universitatea Americană din Moldova își fundamentează activitatea didactico-științifică, dar și cea extracurriculară,
inclusiv prin diverse conlucrări la nivel înternațional. Or, aceste colaborări constituie un punct strategic de dezvoltare instituțională-universitară pentru aceste două alma mater, iar ca rezultat are de câștigat societatea în ansamblu.
În aria respectivă de preocupări se înscrie și vizita recentă a unei delegații din Republica Moldova la o serie de centre universitare și de afaceri din China. Din componența delegației moldovenești au făcut parte Gheorghe Avornic, doctor habilitat în drept, profesor universitar, rectorul USPEE ,,Constantin Stere”, președintele de onoare al Uniunii Juriștilor din Republica Moldova; Alexandru Avornic, fondator al USPEE ,,Constantin Stere” și al Universității Americane din Moldova (UAM), directorul Centrului de Cooperare Comercială și Culturală Moldova-China; dar și Xu Quanyue, directorul Centrului de Cooperare Comercială și Culturală China-Moldova. Astfel, au fost vizitate companiile: Harbin Electric Group, Longjian Road & Bridge Co., Ltd., Boneng Green Energy Company și alte întreprinderi, precum și mai multe centre universitare, printre care menționăm Universitatea de Comerț din Harbin și Universitatea Tehnică din Harbin,
Așadar, membrii delegației din țara noastră s-au întâlnit cu reprezentanții Harbin New Area Investment Promotion Group – Liu Bing, directorul general adjunct al Grupului de Promovare a Investițiilor din New Area din Harbin; Xu Han și Guan Yueyang, șefi de unități de afaceri. Respectiv, în cadrul platformei comune de cooperare pentru inovare Harbin-China-Ucraina, părțile au avut un dialog constructiv, care a vizat cooperarea în domeniile economiei, comerțului, științei, tehnologiei și educației.
La întâlnire, directorul Centrului a făcut o succintă trecere în revistă privind cooperarea cu Moldova, dar și activitatea Centrului China-Moldova. În context, este de menționat că, la cea de-a treia Expoziție de import și export de la Shanghai, din anul 2020, primarul de atunci, Sun Zhe, s-a întâlnit cu Dumitru Belagis, ambasadorul Republicii Moldova în China, fiind evidențiată necesitatea consolidării schimburilor comerciale și culturale, dar și a cooperării dintre cele două state. Prin urmare, în aprilie 2021, în Harbin New Area a fost înființat Centrul de Cooperare Comercială și Culturală Harbin China-Republica Moldova, care are menirea de a consolida schimburile amicale, de a promova schimburile pragmatice și cooperarea dintre cele două părți în domeniile comerțului, culturii etc., dar și accelerarea implementării rezultatelor comune de inovare între China și Republica Moldova. În acest sens, Ambasada Moldovei în China a semnat un acord de cooperare cu Heilongjiang Huayue Oriental Enterprise Management Consulting Co., Ltd., devenind prima agenție locală de cooperare a Republicii Moldova în China.
În contextul celor expuse, profesorul Gheorghe Avornic a subliniat că vizita în cauză, inițiată de Centrul de Cooperare Comercială și Culturală Harbin China-Moldova, constituie o oportunitate întru aprofundarea cooperării pragmatice, pentru a ajuta companiile chineze să se dezvolte în Moldova și să exploreze piețele din Europa Centrală și de Est, dar și cele din CSI, prin intermediul țării noastre. Astfel, noi, ca stat, putem deveni o punte importantă de cooperare între companiile chineze și Europa.
Având în vedere că Moldova se învecinează cu Ucraina, Domnia sa salută participarea, în viitorul cât mai apropiat, sperăm, a companiilor chineze, la reconstrucția postbelică a Ucrainei, contribuind astfel și la redresarea economică locală.
Alte subiecte importante ale discuțiilor au vizat înființarea unei platforme de afișare a întreprinderilor chineze în Moldova, cu scopul de a prezenta proiecte, tehnologii și produse chinezești în diverse domenii, dar și deschiderea restaurantelor moldovenești în Harbin, precum și a restaurantelor chinezești în Moldova, pentru a promova schimburile culturale și interacțiunile interpersonale între cele două țări.
În cadrul întâlnirilor ce au avut loc, au fost abordate și chestiuni importante ce țin de dezvoltarea învățământului superior, cu accent pe calitatea acestuia, aspecte privind activitatea didactico-științifică, precum și cea extracurriculară, de parteneriat/cooperare cu instituții similare din China.
Ținând cont că în luna august curent, Chișinăul va fi gazda unui forum de anvergură, care va reuni manageri ai universităților din peste 30 de țări, profesorul Gheorghe Avornic a invitat lideri guvernamentali, reprezentanți ai mediului de afaceri și universităților din China să viziteze Republica Moldova, inclusiv pentru discuții privind eventuale colaborări în diverse sfere ale științei și nu numai. Or, evenimentul dat reprezintă o oportunitate excelentă de a promova cooperarea în domeniul educației, inclusiv privind semnarea acordurilor de cooperare între universități, colaborarea în domeniul cercetării științifice, cea privind schimbul de talente, de studenți, dar și cooperarea industrie-universitate-cercetare-aplicație.
,,Apreciez receptivitatea și amabilitatea gazdelor de a împărtăși cu noi ceea ce au realizat, iar subiectele abordate în timpul vizitei sunt benefice și deosebit de importante atât pentru instituțiile noastre, cât și pentru întreaga societate, fiind bazate pe cele mai noi informații științifice, cele mai inovatoare tehnologii, corespunzător fiecărui domeniu discutat”, a subliniat Gh. Avornic, rectorul USPEE ,,Constantin Stere”.
Astfel, interacțiunea cu reprezentanții instituțiilor din China, vizitate de delagația USPEE ,,Constantin Stere” și a UAM, evidențiază importanța colaborării, a schimbului de experiență, de bune practici, întru asigurarea dezvoltării și durabilității activității universitare, a mediului de afaceri, dar și a societății în ansamblu.