Rămas bun de la coleg, profesor, fecior al neamului românesc…

doliu

S-a stins din viață un fecior al neamului românesc, o somitate a culturii basarabene și internaționale, care și-a făcut din lupta pentru adevăr istoric și lingvistic un ideal de viață.

Cutremurați în adâncul sufletului am aflat cumplita veste a plecării dintre noi, la cele veșnice a celui ce a fost Nicolae Dabija – Scriitor, Academician, Deputat, Spirit rafinat cu o cultură deosebită, Om de atitudine și patriotism, care a jucat un rol decisiv în procesul de deșteptare națională.

Nicolae Dabija va rămâne în memoria neamului ca un veritabil intelectual, ancorat valorilor naționale și umane, promotor al literaturii române. Pentru Universitatea de Studii Politice și Economice Europene “Constantin Stere” Poetul a fost cel care a inițiat ideea de a înființa facultatea de Jurnalism și Științe ale comunicării, mai apoi fiind unul dintre profesorii titulari de excelență ai acesteia. A instruit generații de tineri în domeniu, pentru care, pe veci, va rămâne Părinte și Îndrumător.

Exprimăm sincere condoleanțe familiei și colegilor din lumea literelor, ferm convinși că Distinsul Scriitor va continua să trăiască, în sufletele noastre, ca o lumină călăuzitoare.

Dumnezeu să-l așeze într-un loc special, luminat, de unde să ne vegheze pe noi, cei care l-am iubit și prețuit!

Cu profund regret,

Rectorul, Gheorghe Avornic, dr. hab., prof. universitar și colectivul Universității de Studii Politice

și Economice Europene “Constantin Stere”, Chișinău

Blog Attachment