Universitatea de Studii Politice și Economice Europene "Constantin Stere"

Vizita oficila in China a delegației din Republica Moldova!

China 2

În perioada 24-27 iunie curent, în orașul Chengdu, China, s-a desfășurat Forumul Moldo-Chinez ”Rolul educației și culturii în crearea mediului Internațional de Afaceri”, în cadrul strategiei ”O centură, un drum”.

Forumul își propune să creeze o platformă inovatoare concepută pentru a reuni reprezentanți ai nivelului superior de învățământ din mai multe țări în scopul realizării schimbului de experiență și bune practici în domeniul educației.

La eveniment au participat mai mulți reprezentanți din Republica Moldova precum: pretorul sectorului Râșcani, Nicolaie Balaur, președintele Asociației Sinologilor din Republica Moldova, Radu Plamadeală, prorector USPEE,  membru Consiliului de Dezvoltare Strategică a AUM, Valentina Coptileț și reprezentant al Guvernului, Maria Raileanu.

În cadrul evenimentului s-a discutat despre înființarea Centrului Moldo-Chinez de schimb Cultural în Artă și Educație și a fost vizitat Colegiul Politehnic din Chenglu.

Totodată, membrii delegației din țara noastră au efectuat o vizită la Federația femeilor din Sichuan, unde au discutat despre promovarea culturii Republicii Moldova în China.

Misiunea acestei organizații este reprezentarea și susținerea drepturilor și intereselor femeilor, promovarea egalității între femei și bărbați, promovarea competențelor tehnice, a oportunităților de angajare,dar și asigurarea bunăstării familiei, reducerea sărăciei și participarea femeilor în procesul democratic de luare a deciziilor, administrarea și supravegherea afacerilor statale și sociale, participarea la elaborarea legilor, regulamentelor și regulilor relevante și politicilor, participarea femeilor la managementul social și la serviciile publice și promovarea implementării legilor și politicilor care protejează interesele femeilor. Federația națională a femeilor din China este cointeresată să colaboreze cu organizațiile de femei din întreaga lume întru sporirea prieteniei, promovarea și menținerea păcii mondiale.

Astfel, în cadrul evenimentului s-au încheiat acorduri de colaborare între Universitatea Americană din Moldova, USPEE ”Constantin Stere”,  Academia de Arte și școlile din China: Școala Medie Virscendși Chengdu Dawan High School.

Aceste acorduri au fost semnate ca rezultat al inițiativei ”One Beltand One Road” , a bunelor relații de cooperare internațională în domeniul educației dintre Republica China și Republica Moldova. Prin aceste acorduri părțile au convenit să desfășoare activități bilaterale de schimb academic,mobilități academice,mobilități între studenți, etc.

Mai mult decât atât, s-a decis înființarea unui oficiu de predare și stagiere pentru studenții AUM, USPEE ”Constantin Stere”,   în Chengdu Dawan High Scool și a unui oficiu de predare și stagiere pentru studenții din Chengdu Dawan High Scool în cadrul AUM.

Blog Attachment