ATELIER PENTRU STUDENȚI LA CHIȘINĂU

youmadbro

Vrei să fii un trol de succes?

ABC-ul dezinformării pe social media

Ce sunt fake news şi de ce sunt mai greu de detectat decât vă imaginaţi? Ce sunt trolii şi boţii şi cum funcţionează ei? Cum putem înţelege şi contracara mai bine dezinformarea pe social media?

Vino să ne jucăm de-a trolii şi propaganda în cadrul unui atelier interactiv, cu simulări, construirea unui profil fake şi a audienţei captive, ca să înţelegi mai bine cum funcţionează mecanismul. Vom discuta cazuri reale de influenţare a societăţii şi politicii.

Concurs cu premii: cei mai de succes propagandişti şi troli din cadrul atelierului vor fi premiaţi în cadrul unei gale desfăşurate la Bucureşti în 10 decembrie 2018. Premiile constau în sume de bani care să le acopere câteva activităţi individuale de monitorizare a campaniei electorale din Republica Moldova la începutul anului 2019. Organizatorii vor acoperi de asemenea costurile de drum şi cazare la Bucureşti.

Expert Forum (EFOR), Bucureşti și Centrul de Investigaţii Jurnalistice (CIJ) din Chişinău vă invită la un atelier despre propagandă, dezinformare și știri false și despre metode practice prin care acestea pot fi identificate, prevenite și combătute. Vom discuta despre ce sunt, cum apar, cum sunt distribuite și vom prezenta instrumente ce pot fi folosite pentru a le înţelege şi combate. Ne vom uita peste studii de caz, peste știri care au împânzit posturile radio și TV sau presa din România şi Republica Moldova. Vom analiza punctual de ce au devenit acestea populare și despre rolul social media în propagarea dezinformării.

Atelierele vor avea loc la Chișinău pe 15 noiembrie, în două serii, de la 9:30 până la 14:00, respectiv de la 15:30 la 19.30 . Ambele ateliere vor avea același conținut, astfel că vă rugăm să optați pentru unul dintre ele. Acestea vor fi moderate de Sorin Ioniță, expert politici publice (EFOR), Septimius Pârvu, expert în bună guvernare și alegeri (EFOR), și Cornelia Cozonac, jurnalist și director al CIJ. Atelierul este deschis şi profesorilor de gimnaziu și liceu, indiferent de specializare. Înscrierea este deschisă și participanților din alte localități.

Pentru înscrieri, completați formularul de aici (click)